Grey Business este autorizată prin autorizaţia seria A nr. 0907 din 03.05.2011, eliberată de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă – Centrul Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă să efectueze activităţi de proiectare a sistemelor şi instalaţiilor de semnalizare, alarmare şi alertare în caz de incendiu. Activitatea de proiectare poate fi desfăşurată numai de personal cu studii superioare şi de specialitate.
Proiectul sistemului sau instalaţiei de semnalizare în caz de incendiu se elaborează în conformitate cu prevederile normativelor în vigoare, reglementărilor tehnice specifice, funcţiunilor unde se utilizează instalaţia, standardelor, normelor şi reglementărilor specifice.
Procedura executării lucrărilor de proiectare cuprinde, în special, următoarele:- analizarea planurilor de arhitectură şi cerinţelor sistemului avându-se în vedere: categoria de importanţă a construcţiei, tipul construcţiei, nivelul riscului de incendiu (categoria de pericol de incendiu), destinaţia clădirii;
- stabilirea nivelului relativ de stare de pericol de incendiu sau explozie urmată de incendiu pe baza analizei de risc;
- stabilirea măsurilor, tehnicilor, procedeelor de organizare a instalaţiei de semnalizare a incendiilor;
- dimensionarea instalaţiei de semnalizare a incendiilor şi amenajarea spaţiilor necesare instalării echipamentelor aferente pe baza destinaţiei construcţiei, caracteristicilor specifice ale produselor utilizate şi în funcţie de pericolul prognozat;
- stabilirea instalaţiei de semnalizare a incendiilor în funcţie de riscul de incendiu, tipul de clădire, destinaţie, categoria de importanţă a construcţiei, parametrii ce trebuie supravegheaţi (temperatura din încăpere, fumul, emanaţia de gaze periculoase sau explozive, flacăra etc.);
- adoptarea tipului instalaţiei de semnalizare a incendiilor, modului de dispunere, dimensionare şi activare a acesteia astfel încât să corespundă caracteristicilor clădirii şi manifestărilor specifice ale evenimentelor privind ierarhizarea riscurilor; se stabilesc totodată stările prioritare în conformitate cu cerinţele producătorului;
- stabilirea parametrilor de intrare/ieşire în conformitate cu cerinţele specificate în documentaţia producătorului;
- stabilirea modalităţilor de izolare a efectelor unui defect de cablu sau de conectare, precum şi de indicare a stării de defect în caz de întrerupere a unui circuit sau scurtcircuit pe circuitul de alimentare al echipamentelor instalaţiei;
- împărţirea clădirii în zone de detectare pentru determinarea rapidă a locului de origine al alarmei din indicaţiile date de centrala de semnalizare a incendiului;
- alegerea detectoarelor şi declanşatoarelor manuale;
- stabilirea tipului de cablu, traseelor de cabluri, protecţia acestora împotriva defectelor mecanice şi împotriva efectelor electromagnetice;
- stabilirea surselor de alimentare de bază şi de rezervă;
- elaborarea documentaţiei tehnico-economice şi supunerea avizului investitorului.
Proiectele sistemelor şi instalaţiilor de semnalizare, alarmare şi alertare în caz de incendiu se verifică de către verificatori de proiecte atestaţi MDRT.